Ironman XTR Oradea

Home / Sport / Ironman XTR Oradea
Ironman Oradea, ajuns acum la a II- a editie, organizat de Clubul Sportiv Exterra si Asociatia Sportiva Probikers. Ironman de Romania. Primul concurs de ironman organizat in Romania. Fiind aproape de casa m-am gandit ca anul asta sa incerc si un concurs in Romania.
Am plecat spre Oradea miercuri seara din Brasov. Pe drum in tren m-am intalnit si cu Alex si Robert care, din Bucuresti au rezervat un loc la cuseta sa dormim pana ajungem la Oradea. Zis si facut. Am urcat in tren, mi-am asezat bike-ul langa celalalte biciclete si somn de voie pana dimineata. Cand ne-am trezit mai aveam vre-o 10 km si ajungeam in Oradea. Am coborat din tren si am inceput sa ne indreptam spre Baile Felix, unde aveam sa ne cazam la o pensiune. Odata ajunsi la pensiune, am inceput sa despachetam bagajul si sa mergem sa luam pranzul. Dimineata sarind peste micul dejun. Dupa ce am mancat destul de copios am inceput sa facem o mica plimbare prin statiune. Pentru o digestie mai sanatoasa. Dupa o vreme, trecuse de pranzului, un prieten oradean ne-a invitat la un antrenament usor de inot in lacul fughiu,  unde sa tinut concursul de anul trecut. Evident, nu se mai inota si anul asta in acelasi lac.
          Am plecat cu Alex, Robert, Razvan, Sergiu si Cristi, el fiind oradean stia foarte bine traseul.
          A doua zi am fost si ne-am luat kiturile de participare, am asistat si la sedinta tehnica si ne-am pregatit echipamentul de concurs mai pe seara.
          Sambata, trezirea se face la ora 5:00. Ne luam echipamentul, ne imbracam destul de bine, afara fiind cam racoare la ora aia. Ajungem la locul de start, cu ajutorul lui Razvan, care a venit si ne-a luat cu masina. Odata ajunsi acolo, fiecare stia ce avea de facut. Isi pregatea temeinic si cu grija batoanele energizante, ciocolatile energizante care, ulterior vor fi prinse de cadrul bicicletei. Ma uit la ceas si vad ca mai am foarte putin timp pana se da startul. Incerc sa ma grabesc putin, dar nu sa intru in agitatie. Cu, calm le pregatesc pe toate. Mai trebuie doar sa-mi iau neoprenul pe mine si gata. Totul e aranjat.
          5, 4, 3, 2, 1, – START! – toata lumea incerca sa prinda un loc mai bun la trena. Evident, nu era batalia la inot cu sunt la o etapa de ironman, unde 2000 si ceva de suflete incerca sa termine cat mai repede proba de inot. Acelasi lucru il faceam si eu. Toti au plecat in fata. Era in spatele plutonului fruntas. Mi-am spus “merg in ritmul meu ca asa e cel mai bine, ii prind eu la bicicleta”. Nu a fost nevoie sa ii prind la bicicleta ca in ultmul tur de inot i-am ajuns pe toti.
          Cand am iesit din apa m-am uitat la ceas si am vazut ca am inotat destul de mult. Dar e ciudat. Am iesit primul din apa la ironman si totusi inotasem destul de slab. (mai tarziu am aflat ca traseul la inot a fost mai lung decat isi propusese organizatorul.) Am iesit din apa, m-am schimbat repede si am plecat catre ce-a mai lunga proba din ironman. La ciclism am plecat odata cu Vatai Miklos. Un prieten de-al meu care ma intalneam in fiecare an in Ungaria la Ironman. Deci, trebuie sa ma tin scai de el la bicicleta. Traseul de cislim fiind destul de valonat pe la km 40 am vazut ca Miklos incepuse sa impinga si mai tare la bicicleta. Eu, am procedat cum stiam cel mai bine. Mergeam in ritmul meu si atunci mi-am adus aminte de vorba lui Craig Alexander, campion mondial pe proba de ironman. “Daca iti consumi resursele de energie numai pe proba de ciclism, mai devreme sau mai tarziu, vei plati din plin pentru asta”.
 Sunt autodidact, deci merg in ritmul meu. Dupa km 100 incep sa simt picioarele destul de grele la urcare. In momentul respective am luat un gel de la high5 in speranta ca se va mai echilibra putin consumul de energie. Incepuse sa se incalzeasca destul de tare afara. Abia asteptam alergare din parc, sa ma racoresc putin. Nu dupa foarte mult timp incep sa ma indrept spre locul de trazitie. Dar inainte de asta, mai aveam de urcat inca un deal cu panta medie aproximativ de 10%, destul de mult tinand cont ca ma inecam in fumul de la gratare de pe marginea drumului. Am mers mai departe. Ajung in locul de tranzitie, imi iau repede papuci de alergare in picioare, casca din cap o schimb cu o sapca si pornesc spre prima tura de alergare, fiind 16 in total. Ma cam enerva putin faptul ca trebuie sa le numar. Ceea ce e destul de greu si demoralizand daca stau sa ma gandesc la ele. Deci plec in ritmul meu. Alerg in ritmul meu si daca dupa km 25 ma simt bine incep sa maresc ritmul. Dupa primele 4 ture, incepeam sa simt in picioare, oboseala de la bicicleta. Tot incercam sa-mi pacalesc creierul cu diverse aplicatii foarte simple. In timpul asta fiind foarte atent la catenta picioarelor si respiratie. Fiind cele mai importante sarcini de indeplinit. Acum o sa stati sa spuneti. Dar picioarele merg singure si la respiratie nu trebuie sa ma mai gandesc ca doar e un reflex vegetativ, intradevar, dar pentru a mentine un anume ritm iti trebuie si o anumita cantitate de oxigen care alimenteaza muschi.
          In tura 8 am trecut am inceput deja sa simt oboseala in glezne, genunchi destul de tare. Deja incepusem alergare mecanica. Era deja un joc al mintii. Problema e ca trebuie sa crezi in ceea ce iti imaginezi. Ceea ce uneori e destul de greu.(ted or picioarele de mori si tu iti imaginezi ca faci o alergare usoara in parc, si ca dupa 2 ture te duci la o inghetata), e destul de greu. In timpul alergari incercam reduc consumul de energie cat se poate de mult, gandidu-ma la pozitia de alergat si adoptand o pozitie cat mai economa. Din 16 ture eu eram in a 12-a tura. Incercam deja sa ma gandesc cum va fi finisul si in acelasi timp ma gandeam ca sunt o fire puternica rezist si la mai mult. Usor, usor incepeam sa “savurez” ultima tura pe care o mai aveam de facut. Dupa 40 de km alergati nu imi mai simteam picioarele si alergam mechanic. Dar aveam o stare de bucurie ca am mai terminat inca o cursa de ironman si ma indrept spre linia de finish. Trecerea liniei de finish, cu aplauze cu incurajari in dai seama in final ca tot efortul depus a mertat pentru acele mici/scurte minute de glorie. Daca as fi fost intrebat in timpul alergari daca mai sunt dispus sa mai fac inca o proba de genu asta as fi spus, categoric nu. Dar dupa cateva zile deja situatia se schimba sit e simti putin dependent de miscare.
          Un concurs grozav! Felicitari lui Istvan si echipa lui, am observat ca sa dedicat destul de mult pentru acest concurs. Felicitari tuturor participantilor. Merita din plin. “Durerea e trecatoare dar mandria e pentru tot restul vietii”
Recent Posts

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.