Ironman 70.3 Italy, Pescara

Home / Sport / Ironman 70.3 Italy, Pescara


            Totul a inceput de la o simpla discutie telefonica cu un bun prieten care, imi propunea inainte cu doua saptamani sa particip la acest concurs, sub un alt nume.  Cum adica sub un alt nume?  Pai…pentru ca …(si-a rupt clavicula cu doua saptamani inainte de concurs si urma sa piarda  inscrierea de la concurs). 
Bineinteles ca am stat si m-am gandit 2 sec si m-am gandit, de ce nu? De ce sa nu particip la acest concurs. Ar fi o modalitate foarte buna sa-mi verific nivelul de antrenament acumulat. Chiar daca era un concurs, pe care eu nu mi-l propusesem la inceputul sezonului competitional.
          I-am raspuns ca da, iar dupa 2 zile am primit biletul de avion pe adresa de email. Atunci am spus ca e adevarat si ca voi concura in Italia.
Am fost destul de incantat la inceput, dar apoi m-am gandit ca nu a fost o idee prea buna, deoarece nu am facut antrenamente specifice. Am fost putin pus pe ganduri, m-am gandit ca poate o sa ma fac de ras, pentru ca nu mai participasem la o asemenea cursa de aproximativ 2 ani. Imi pierdusem din toata tehnica de concurs, pregatirea psihologica, si nu in ultimul rand, strategia de concurs.
         
          Toate bune si frumoase. Vine si ziua plecari. Ne strangem toti la aeroportul din Otopeni entuziasmati si asteptam sa treaca timpul sa putem sa urcam cat mai repede in avion. Dupa un zbor destul de lin, ajungem in aeroportul din Cimpiano, situat la aproximativ 350-400 kmde Pescara, acolo unde ne indreptam noi. Masinile inchiriate si in final, ajungem cu bine in oraselul Francavilla situat la malul marii.
          Ne cazam, despachetam si incepem sa ne aclimatizam in noul loc, unde il vom petrece urmatoarele zile.
          Ajungem cu 2 zile inainte de concurs, deci avem timp sa ne pregatim pentru concurs, sa aflam toate detaliile despre concurs.
          Zilele trec foarte usor si se apropie ziua concursului. Cu o seara inainte de concurs, am sarit peste rutina si nu am mai mancat paste. Cum fac de obicei, am spus sa incerc ceva nou. Asa ca am mancat o salata de ton cu masline, porumb si cateva mirodenii specifice.
          A doua zi dimineata, in ziua concursului ma trezesc la o ora rezonabila adica ora 9. Cu trei ore inainte de start. Mi-am spus ca e suficient sa-mi impachetez bagajul si sa ma deplasez la concurs si sa am timp si pentru incalzire.
          Pe drum, in autobuz il rog pe Silviu Nicolaescu sa-mi arate cum functioneaza un ceas imprumutat de la el (plecat in graba de acasa nu mi-am pus vitezometru pe bicicleta) care are GPS sa vad periodic cu ce viteza rulez sa-mi fac o idee in cat timp, voi parcurge traseul la bicicleta. Zis si facut, imi resetez ceasul si il pregatesc pentru zona de tranzitie. Acolo unde imi lasasem bicicleta cu o seara inainte..
          Intru in tarcul cu biciclete si imi verific presiunea in cauciucuri, imi pun bidoanele cu bautura energizanta de la High5 pregatita special pentru cursa (vitamine si minerale solubile in apa) si imi montez ceasul pe bicicleta. Asta inainte de a-mi lipi cateva geluri energizante cu cofeina de la High5, pe cadrul bicicletei pentru un extra de energie. “Just in case”. Dupa ce fac ultimile verificari la bicicleta mers sa ii ajut si pe alti prieteni din grupul Traiesc Sanatos care sunt la prima participare.
          Mi-am terminat treaba in tarcul cu biciclete ma indrept spre zona de start. Primul start din concurs il iau profesionistii, urmat de un interval de 10 min sa il iau si eu. Ma pregatesc pentru concurs, incerc sa imi ridic tonusul muscular si imi pregatesc muschii pentru efort.  
          3,2,1….START! Dintr-o data marea a inceput sa se albeasca si vedeai in jur numai spuma si numai brate care incercau cu disperare sa gasesca un loc bun pentru drafting pentru a conserva energia. (La inot, daca inotati la plasa, drafting, sau unu il spatele celuilalt, economisiti pana  la 15% din energie. Cum functioneaza? Pai e simplu, cel din fara inoata si creeaza un curent pe care tu il preiei si il duci mai departe, fara sa il creezi tu. Astfel te poti folosi oarecum de efotul altcuiva.).
In toata spuma alba, provocata de cei mai buni inotatori, gasesc si eu pe cineva care inota destul de bine fara sa ridice capul sa se uite dupa balize, asa cum faceau ceilalti. La un moment dat observ cu stupoare ca inotul pe care il stiam eu din bazin, nu prea se aplica si in mare. Asa ca am incercat sa adopt stilul lui Andy Pots, care pur si simplu ridica mana din apa  si o tranteste pe suprafata apei  pentru a se intinde mai mult. Incerc si observ ca functioneaza, pana la un moment dat, pana cand valurile din fata se transforma in valuri din lateral, unde incep sa iau destul de multa apa.. 
Incerc sa ma coordonez mai bine si sa incerc sa nu ma uit atat de des dupa baliza. Incerc si observ ca eu si inca 20 de persoane care erau in spatele meu ne indepartasem ceva de la traseu in larg, din cauza curentilor. Imi vine in minte, “o sa am un timp la inot ca ma bat si babele”. Asta este, inot si imediat vad si poarta de iesire. Ies din apa grabit, imi pun casca si ochelarii de inot in manecile de neopren si alerg spre tarcul de biciclete.

Alerg drept la bicicleta (inainte de a merge la inot, mi-am luat un reper destul de mare pentru a nu cauta bicicleta foarte mult), iau bicicleta sprijinita de rastel si incep sa alerg spre iesire.
 Ies din tarc si incep sa pedalez, ma pun in pozitia aerodinamica si abia dupa ce m-am urcat pe autostrada incep sa ma incalt cu papucii de ciclism si sa imping serios in pedale. Pornesc ceasul cu gps si ma uit la ceas, 42,44 km/h. Deocamdata e ok pentru ca e putin in coborare drumul.
Incerc sa intru in stare de competitie si reusesc imediat. Starea de competitie e un fel de transa unde incerci sa-ti reduci consumul de energie sa sa te gandesti numai la elementele esentiale pentru cursa de ex. respiratie, cadeta picioarelor, cu ce forta imping in pedale, hidratare si mancare.

Ajung la kilometru 30, la o usoara urcare, ma uit la ceas si observ ca este inchis complet. Incerc sa-l deschid, nici o sansa, a ramas fara baterie. Nu ma panichez si ma gandesc ca asemanator am patit in 2009 cand in timpul cursei kilometrajul nu a mai functionat si nu m-am oprit sa il repar ci am continuat drumul.
La fel fac si acum. Am continuat in ritmul pe care il avusesem inainte sa ma uit la ceas. Bag capul in ghidonul de contra timp si periodic ma uit in fata pentru a memora traseul si sa verific daca sunt gropi. La un moment dat, pe o urcare mai abrupta incep sa ma simt putin greoi si incerc sa o las putin mai usor ca urmeaza si alergarea dupa asta.
Reduc usor ritmul si intru usor pe ultima portiune de bicicleta care era de autostrada. Bucuros ca se termina bicicleta incerc sa ma relaxez usor pentru alergare, cand dintr-o data apare un pluton de 5 persoane care mergeau la plasa. Toti, fara nici o jena, ma depasesc si merg mai departe. Incerc sa ma apropii de ei dar nu merg la trena. Nu vreau sa patesc ca in cursa de la Wiesbaden in Germania, sa imi iau penalizare pentru ca eram la momentul nepotrivit. 
Merg in ritmul meu si dintr-o data observ ca grupul se imprastie si nu mai merge nimeni la plasa. Incep sa depasesc un concurent si la un moment dat incepe sa se bage la trena mea. I-am facut semn ca nu se poate dar el a tot insistat. 
(Nu vroiam sa-mi iau acum la sfarsitul probei de bicicleta o penalizare de 4 minute). Asa ca m-am infipt in pedale si cand ma uit peste un km, el ramasese in urma. Cobor de pe autostrada si incep sa-mi pregatesc proba de alergare.
 Intru in tarcul de biclete, imi desfac casca, imi dau ochelarii jos, papuci de bike raman pe bicicleta si o rup la fuga.
 In viteza imi iau plasa cu echipamentul de alergare, in 3 secunde ma incalt si plec spre alergare.
 Sunt incurajat de zeci de persoane, sentimentul e unic. Incerc sa-mi intru in ritmul de concurs si observ ca am plecat cam tare. 3:30 min/km un ritm cam tare pentru mine pentru proba de semimaraton intr-un half-ironman, o las mai usor si ma uit in fata. Foarte putin concurenti alergau pe traseu, ma simt increzator si mentin acel ritm de concurs la 3:55-4min/km. La km 10 iau un gel energizant ca imi simt usor genunchii moi. Regula de baza in sporturile de anduranta este ca: trebuie sa mananci inainte sa-ti fie foame si sa bei apa, bautura energizanta inainte sa-ti fie sete.  
Dupa kilometru 10, din greseala mi-am udat un pantof de alergare si incepe sa se formeze la piciorul drept o batatura uriasa in zona metatarsiene. Alerg si la un moment dat simt cu se rupe pielita si se sparge acea basica cu apa acumulata. Ulterior bineinteles se va transforma in sange. Flosh, flosh, semana cu sunetul unor adidasi imbibati in apa, senzatia…. deloc placuta.
 Am vrut sa incetinesc pe final, pentru ca pielita de la batatura se indepartase si calcam pe stratul inferior al pielii. Dar in acel moment, ma depasea o persoane care avea in jur de 40 de ani. Chiar daca el  era la prima tura si eram spre final, nu am vrut sa fiu depasit, asa ca am inceput sa trag sa il depasesc, si apoi sa mentin asta pana la final. Cand am ajuns in dreptul culoarului de  la sosire m-am bucurat de acel moment, care a fost de nepretuit.
Rezultatul final: locul 4 la categoria 26-30 ani si 69 la general cu timpul de 4:48 minute.
De fiecare data cand trec linia de sosire la un concurs de halfironman sau ironman am o bucurie si o fericire interioara, care imi spune ca: iar ai reusit, bravo! Tot efortul depus in antrenament in zilele ploioase si friguroase, spun ca a meritat din plin.
O astfel de competitie te schimba pe viata, terminand un astfel de concurs, te simti mult mai puternic, si vei avea o satisfactie de nemaiintalnit.
Vreau sa multumesc unor persoane deosebite, care m-am sprijinit si ma sustin in ceea ce fac: Silviu Nicolaescu, Vlad Mihalache si Adrian Nanulescu. Nu nu ultimul rand ascociatiei Traiesc Sanatos pentru sprijinul moral si incurajari dar si lui Andrei Anghel care mi-a cedat locul pentru a participa la concurs.
Va multumesc!
Recent Posts

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.